• English
  • Romana

STIREA ZILEI 29 IUNIE 2018

Publicat: 29.06.2018

1. Regulile MiFID II sunt transpuse în România

Sursa: Autoritatea de Supraveghere Financiara

Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, care asigură transpunerea prevederilor Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (MiFID II) a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 521 din 26 iunie 2018.

Legea are ca obiective principale îmbunătățirea protecției investitorilor, sporirea transparenţei pieței prin extinderea cerințelor pre și post tranzacționare, promovarea competiției în tranzacționare și în compensare.

“Unul dintre obiectivele fundamentale ale ASF vizează protecția consumatorilor/investitorilor, iar noile prevederi legislative oferă o perspectivă nouă în acest sens, benefică celor care investesc pe piața de capital”, a declarat Președintele ASF, domnul Leonardo Badea.

Legea introduce elemente de noutate precum: o nouă structură de tranzacționare - OTF, noi concepte - tranzacţionare algoritmică, tranzacționare algoritmică de mare frecvență. Lista de instrumente financiare se extinde cu o nouă categorie - certificatele de emisie de gaze cu efect de seră şi derivatele pe acestea.

“Din punct de vedere al impactului noilor prevederi, acesta va fi unul semnificativ asupra pieței de capital, prin schimbarea arhitecturii pieței și a modului de desfășurare a tranzacțiilor. Actul normativ întregește cadrul legislativ, conturat în ultimii cinci ani, ce guvernează sectorul instrumentelor și investițiilor financiare”, a declarat Vicepreședintele ASF, domnul Mircea Ursache.

Totodată, vor fi instituite noi entități, ca urmare a extinderii obligaţiilor de raportare a tranzacţiilor: mecanismul de publicare aprobat (APA), furnizorul de sisteme centralizate de raportare (CTP), mecanismul de raportare aprobat (ARM). De asemenea, pentru piețele de instrumente financiare derivate pe mărfuri sunt introduse prevederi referitoare la raportarea poziţiilor, la reducerea riscului sistemic şi a activităţii speculative, prin limitarea cantitativă a poziţiilor deţinute.

Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare urmează să intre în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Link: https://asfromania.ro/informatii-publice/media/arhiva/6392-regulile-mifid-ii-sunt-transpuse-in-romania

 

2. REGULAMENT nr. 6 /2018 pentru modificarea Regulamentului ASF nr. 3/2014 privind unele aspecte legate de aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi a Regulamentului (UE) nr. 575/2013

Sursa: Autoritatea de Supraveghere Financiara

Link: https://asfromania.ro/legislatie/legislatie-sectoriala/legislatie-capital/legislatie-secundara-cnvm/regulamente-cnvm/479-2018-regulamente-piata-de-capital-1/6380-regulament-nr-6-2018-pentru-modificarea-regulamentului-asf-nr-3-2014-privind-unele-aspecte-legate-de-aplicarea-ordonantei-de-urgenta-a-guvernului-nr-99-2006-privind-institutiile-de-credit-si-adecvarea-capitalului-si-a-regulamentului-ue-nr-575-2013-al-parl

 

3. REGULAMENT nr.5/ 2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață

Sursa: Autoritatea de Supraveghere Financiara

Link: https://asfromania.ro/legislatie/legislatie-sectoriala/legislatie-capital/legislatie-secundara-cnvm/regulamente-cnvm/479-2018-regulamente-piata-de-capital-1/6373-regulament-nr-5-2018-privind-emitentii-de-instrumente-financiare-si-operatiuni-de-piata

 

4. Norma nr. 11/2018 pentru aplicarea Ghidului ESMA privind procesul de calcul al indicatorilor pentru a determina cele mai relevante monede în care are loc decontarea, a Ghidului ESMA privind procesul de calculare a indicatorilor în vederea stabilirii importanţei considerabile a unui CSD pentru un stat membru gazdă şi a Ghidului ESMA privind cooperarea între autorităţi în temeiul articolelor 17 şi 23 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014

Sursa: Autoritatea de Supraveghere Financiara

Link: https://asfromania.ro/legislatie/legislatie-sectoriala/legislatie-capital/legislatie-secundara-cnvm/norme-cnvm/478-2018-norme-metodologice-capital-legislatie/6386-norma-pentru-aplicarea-ghidului-esma-privind-procesul-de-calcul-al-indicatorilor-pentru-a-determina-cele-mai-relevante-monede-in-care-are-loc-decontarea-a-ghidului-esma-privind-procesul-de-calculare-a-indicatorilor-in-vederea-stabilirii-importantei-consid

 

5. Indicii BVB au deschis în scădere

Sursa: BURSA.RO

Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în depreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.

     Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni, se află în creştere cu 0,20%, fiind cotat la 8.006,40 puncte.

     Indicele BETPlus se apreciază cu 0,16%, la 1.204,21 puncte.

     De asemenea, indicele BET Total Return creşte cu 0,19%, ajungând la 11.459,15 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea "free-float"-ului celor mai tranzacţionate treisprezece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui.

     În schimb, BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus "Fondul Proprietatea", se apreciază cu 0,10% la valoarea de 37.690,10 puncte.

     Titlurile "Fondul Proprietatea" (simbol FP) cresc cu 0,11% la ora transmiterii acestei ştiri, la valoarea de 0,8840 lei/acţiune.

     Titlurile "Romgaz" (simbol SNG) cresc cu 0,41%, la 36,75 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" cresc cu 1,11% la 9,10 dolari.

     Pe BVB, acţiunile "Electrica" (simbol EL) stagnează la 9,79 lei/titlu, în timp ce pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor cresc cu 1,31%, la 9,68 dolari.

Link: http://www.bursa.ro/piata-de-capital/indicii-bvb-au-deschis-in-scadere-349302&articol=349302.html

Share |